Suntem deja în luna decembrie, deci temperaturile sunt destul de mici, ba chiar sub zero grade în foarte multe oraşe din România. Şi cum noi căutăm adăpost în zilele friguroase, tot aşa şi animalele şi insectele… chiar şi cele dăunătoare. Spre exemplu: şoarecii şi şobolanii vor căuta întotdeauna elementele esenţiale supravieţuirii, şi anume: pe timpul verii apă şi mâncare, iar în timpul iernii şi o sursă constantă de căldură. Da nu numai de şoareci şi şobolani trebuie să ne facem griji, căci sunt o mulţime de alţi dăunători care ne pot lua cu asalt casă, biroul, restaurantul sau hotelul pe care o/îl deţinem sau administrăm, atât la interior, cât şi la exterior, precum: furnici, gândaci de bucătărie, purici, muşte, căpuşe, ţânţari, viespi, ploşniţe şi aşa mai departe.
Cum ameninţările sunt multiple, în timp au apărut şi o serie de măsuri de combatere a acestora, unele mai eficiente, altele mai puţin eficiente. Dar ce este foarte important, atât de precizat, cât şi de reţinut este următorul aspect: dacă proprietarii de locuinţe vor apela doar atunci când este necesar şi atunci când doresc la o firma de deratizare in Bucuresti sau în oraşul în care locuiesc, instituţiile publice sunt obligaţi să apeleze la serviciile de deratizare de mai multe ori pe an, după cum urmează.
Orice angajator din România este obligat să efectueze o dată la câteva luni operaţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în spaţiul în care el şi angajaţii săi îşi desfăşoară activitatea. Ei bine, chiar dacă reglementările nu sunt foarte clare, un lucru este foarte sigur şi posibil, şi anume dacă nu se efectuează această obligaţie, angajatorul risca amenzi de până la 8.000 de lei. Astfel, normele impuse şi aprobate prevăd că lucrările de dezinsecţie şi dezinfecţie să se efectueze atunci când este nevoie, dar nu mai puţin de o dată la trei luni, iar lucrările de deratizare o dată la minim 6 luni sau ori de câte ori este nevoie – pentru firmele ce nu activează în domeniul alimentar. Iar pentru companiile din sectorul alimentar lucrările de dezinsecţie şi dezinfecţie trebuie să se efectueze atunci când este nevoie, dar nu la un interval mai mare de o dată pe lună, iar lucrările de deratizare o dată la minim 3 luni sau ori de câte ori este necesar.
De ce este atât de necesar şi de ce este obligatoriu că aceste operaţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie, dar şi mai important cele de deratizare să fie efectuate?
Ei bine, problemele legate de prezenţa viruşilor şi a dăunătorilor în clădiri, precum şi înmulţirea lor pe lângă că poate aduce după sine amenzi uriaşe din partea inspecţiei sanitare, poate pune în pericol securitatea, sănătatea (fiind nişte canale incredibil de periculoase de contaminare cu maladii grave) şi starea de spirit generală a oamenilor şi a animalelor de companie. Mai mult decât atât, dăunătorii pot provoca pagube materiale însemnate. Acestea fiind spuse credem că se înţelege destul de clar de ce este important să apelezi la o firma de deratizare in Bucuresti sau în oraşul în care locuieşti. Bineînţeles, ca la fel de important este ca operaţiunile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare să fie efectuate imediat după ce primele semne ale invaziei au fost observate. Căci o dată cu trecerea timpului, dăunătorii se vor înmulţi şi va fi mult mai dificil sim ai costisitor să scapi de invazie.
Ce este deratizarea şi care sunt cele mai folosite metode de implementare a acesteia?
În primul rând este să definim operaţiunea de deratizarea. Deratizarea reprezintă un proces complex de masuri ce sunt implementate cu un singur scop, şi anume acela de a eradica rozătoarele dăunătoare ce pot fi purtătoare de boli grave sau care pot provoca pagube materiale însemnate, dintr-un anumit spaţiu. Mai simplu: deratizarea urmărește eradicarea sau cel puţin minimizarea numărului de rozătoare dăunătoare dintr-un spaţiu, de la locuinţe individuale, locuinţe colective, birouri, hoteluri, restaurante etc..
În ceea ce priveşte metoda cea mai eficientă, dar şi cea mai potrivită se va alege în funcţie de destinaţia spaţiului, de dimensiunea acestuia, dar şi de gradul de infestare. Bineînţeles că se pot folosi o serie variată de metode şi produse de la capcane, raticide, staţii de intoxicare. De asemenea, este important să menţionăm că deratizarea poate fi de două tipuri, şi anume:
– Deratizare ecologică – reprezentată de o metodă care să afecteze cât mai puţin posibil mediul înconjurător. Aceasta constă în plasarea de capcane adezive pe întreaga suprafaţă considerate infestata de dăunători. Dup ace rozătoare au fost prinse, ele vor fi colectate, transportate şi incinerate.
– Deratizarea chimică – este reprezentată de utilizarea raticidelor (substanţe cu efect letal), amplasate în diverse locuri de pe suprafaţa infectată sau, mult mai eficient, în staţii de intoxicare perimetrale. Raticidele pot avea diverse forme şi texturi, de la momeala sub formă de pastă, la otravă sub formă de spumă, la blocuri cerate şi aşa mai departe.
Indiferent de modalitatea aleasa este important să menţionăm că eradicarea rozătoarelor dintr-un anumit spaţiu depinde de mai mulţi factori, de la gradul de infestare la produsele utilizate, la condiţii igienico-sanitare, până la experienţa celor care efectuează operaţiunea de deratizare a paraziţilor. Mai mult decât atât, cu cât acţionezi mai repede, cu atât vei scăpa mai repede de chiriaşii nedoriţi.
Prin urmare, pentru obţinerea unor rezultate favorabile, îţi recomandăm să alegi o companie specializată şi autorizată în efectuarea serviciilor de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie. Profesioniştii vor face de fiecare dată diferenţa.