De multe ori pardoselii nu i se acordă importanță pe care o merită atunci când se ia în considerare definiția designului interior. De cele mai multe ori, ne gândim foarte mult la alte elemente care merg puse deasupra podelei, inclusiv la ce să punem pe pereți, însă, uităm să ne mai gândim și la ce tip de podea putem alege. O luăm ca pe un lucru dat, care determină în mare măsură toate celelalte. Dacă ne gândim bine la aceasta, este o suprafață mare care are impact asupra perspectivei vizuale a spațiului, a acoperirii senzoriale și condiționează întregul. Prin urmare, alegerea dumneavoastră trebuie să fie una de ansamblu, astfel încât podeaua să se împace perfect cu toate celelalte elemente din locuință.
Gresia poate rămâne pentru nevoile tuturor, o alegere excelentă pentru o pardoseală realizată cu stil și eleganță. De asemenea, gresia vine la pachet cu mai multe avantaje:
Gresia este ușor de curățat
Gresia, indiferent de mărime, culoare, textură și așa mai departe este extrem de ușor de întreținut. Dacă aveți copii sau animale, cel mai probabil veți fi obișnuiți să faceți curățenie după ei, mai ales în zilele umede când noroiul ajunge pe podea extrem de repede. Murdăria, petele și lichidele stau la suprafață deoarece gresia este impermeabilă și ulterior se poate curăța eficient cu simple produse de curățenie pe care oricine le are în locuință. Dacă sunteți pe fază și veți curăța imediat, este mai mult decât suficientă o simplă ștergere cu mopul. Daca murdăria se usucă, atunci vă fi nevoie să insistați puțin însă, în numai câteva minute podeaua va străluci din nou.
Diversitate foarte mare în ceea ce privește stilul și nuanțele.
Daca vă gândiți să vă decorați casa, alegerea pardoselii este un factor important de luat în considerare. Stilurile tradiționale de placi au revenit la modă și alături de modele moderne, oferă proprietarului casei o mare oportunitate de alegere. Gresia poate arăta grozav indiferent de stilul sau nuanțele alese fiind perfectă în orice cameră a casei, indiferent daca căutați ceva clasic sau modern. Holurile, bucătăriile și băile solicită gresie obligatoriu, deoarece este vorba despre un material durabil, impermeabil și simplu de curățat și se poate adapta oricărui stil de viață.
Gresie se împacă perfect cu covoarele și cu încălzirea în pardoseală
Încălzirea prin pardoseală este partenerul ideal pentru gresie deoarece o face extrem de confortabilă în special în lunile de iarnă. Acest aspect se datorează faptului că gresia este un excelent conductor termic. Poate fi un mod mai eficient de a încălzi o cameră, deoarece sistemul încălzește o suprafață mai mare. În plus, cu toții știm că aerul cald se ridică, iar dacă aerul se încălzește începând de jos, adică din podea, camerele se vor încălzi uniform. Căldura radiantă oferită de aceste sisteme este plăcuta chiar și pentru mersul în picioarele goale, fără a mai existea teama frigului.
Covoarele sunt, de asemenea, o modalitate excelentă de a face o cameră cu gresie să se simtă confortabilă, mai ales în zonele pe care se umbla foarte mult. Covoarele din piele de oaie sau covoarele din lână sunt foarte populare în acest moment și se simt extrem de plăcut pentru talpi, mai ales atunci când este vorba și despre încălzire în pardoseală.
Gresia este o investiție inteligentă
Gresia nu numai că este ușor de curățat, elegantă și excelentă pentru încălzirea prin pardoseală, dar este și incredibil de rezistentă și de durată. De-al lungul timpului, oamenii au utilizat frecvent plăcile de gresie pentru locuință și cele mai multe dintre acestea au rezistat decenii întregi. Majoritatea plăcilor de pardoseală vor rezista mulți ani, mult mai mult decât un covor, și necesită mai puțină întreținere decât pardoseala din lemn, care tinde să aibă nevoie de șlefuire și o tratare periodică pentru a nu putrezi.
În cazul în care doriți să faceți o schimbare în locuință, nu uitați de importanța podelei. Astfel, gresia poate reprezenta prima opțiune pe lista dumneavaostra. Este de menționat și faptul că, daca vă numărați printre aceia care iubesc o locuință realizata în stilul unei cabane, puteți opta pentru gresie imitatie parchet, având astfel posibilitatea de a vă bucura de toate avantajele pe care gresia le are, precum și de un rezultat excepțional în materie de design interior.
Gresia cu imitație de parchet poate să fie perfectă pentru o cabană, ori pentru o locuință amenajată într-un stil asemănător, fiind numai buna nu doar pentru holuri, bai sau bucătarii, ci și pentru dormitoare sau pentru living. Iar dacă veți monta și încălzire prin pardoseala, la final nu veți avea decât de câștigat.
Este de menționat și faptul că, gresia este perfectă pe timp de vară, deoarece aceasta tinde să păstreze o temperatură ceva mai scăzută la interior, astfel că, veți utiliza mai rar aparatul de aer condiționat. Pe timpul iernii, este recomandat fie să aveți covoare pentru aceasta, fie încălzire în pardoseală, astfel încât să nu resimțiți atât de tare o temperatură scăzută la picioare.
O soluție excelentă în ceea ce privește achiziționarea unor astfel de placi de gresie, este reprezentată de echipa Gudart.ro. Este vorba despre un magazin online de succes de la noi din țară în ceea ce privește comercializarea gresiei, cât și a parchetului, tapetului sau faianței. La numai un simplu click distanță, aveți posibilitatea de a găsi exact acele produse de care aveți nevoie, astfel încât să vă puteți bucura de o adevărată reușită în materie de design interior, cât și exterior. Nimic nu este mai simplu când aveți lângă voi un partener de încredere precum Gudart.ro.